Într-o dimineață de marți am avut activități conectate de proiectul nostru. Am terminat puțin mai devreme, deci ne-am gândit să ne plimbăm până la piața locală. Acest eveniment este organizat săptămânal în Piazzale Mongibello, marți de la ora 8 dimineața până la 1 după masă.

Am știut că vom vedea produse locale, dar ne-am uimit, că sunt așa de multe haine. La mai mult decât jumătate din standuri, oamenii au vândut produse non-alimentare. Aici am găsit o gamă largă de haine, încălțăminte, flori, genți, suveniruri, articole de cosmetică, CD-uri și cărți.

Pe de altă parte, am găsit la celelalte standuri produse locale din Sicilia. De exemplu, am găsit o măcelărie, un stand de pești, câteva standuri de brânză și cașcaval, dar au fost și mulți localnici care au vândut fructe, legume, condimente și măsline.

Vroiam să încercăm câteva fructe locale, deci am cumpărat pepene, piersici, pere, roșii și salată. Prețurile au fost mai mici, comparate cu prețurile de la Lidl sau la alte magazine mici din Mussomeli. Nu trebuie să vă povestesc despre gust, pentru că era mult mai bun, decât la produsele din supermarket.

Putem spune că locul era o experiență tipic de piață, cu multe oameni și gălăgie. Pe de altă parte, am așteptat la mai multe produse alimentare locale, dar am găsit mai multe haine, decât acestea.

 

Flori
Haine și alte produse non-alimentare
Brânză și cașcaval
Fructe și legume

Lasă un răspuns